DESIGNERUL ȘI CLIENTUL – Întrebări și răspunsuri (1)
Ce face un designer de interior
Recomandări privind abordarea unui designer de interior
În profesiunea de designer sunt mereu o grămadă de întrebări care se repetă. Bineînțeles că nu mă aștept ca toată lumea care vrea să lucreze cu mine să citească acest articol și să fie pe deplin lămurită, dar cine are curiozitatea de a vizita această secțiune de BLOG, poate afla unele lucruri care pot face lumină în legătură cu ce înseamnă să fii designer de interior și ce poate face un asemenea profesionist pentru a te duce cu un pas mai aproape de casa pe care ți-o dorești.
Întrebările le-am primit de la voi, cei care mă urmăresc.
Mulțumesc pentru efort, sper ca răspunsurile să fie lămuritoare.
Cum mă poți ajuta să-mi descopăr stilul?
Stilul este chestiune foarte personală. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie, în accepțiunea mea. Și când zic “personal“ mă refer și la tine – la proprietar, adică -, dar și la casă. Cum nici ție nu ți s-ar potrivi orice stil, așa se întâmplă și cu casa ta. Arhitectura casei nu permite chiar orice. E ca în vorba aia cu gardul și leopardul. Exteriorul unei case dictează stilul interiorului, iar arhitectura interioară și mai mult!
Descoperirea stilului pe care îl “cere“ casa este simplă. Stilul tău trebuie adaptat la cel al casei și norocul e că stilurile vin cumva în… mănunchiuri. Unele derivă din altele și au caracteristici . Așa se face că stilul art deco, se combină foarte bine cu stilul modern și cel contemporan, stilul classic are elemente ce se regăsesc și în provensal, shabby chic, english country, stilul industrial poate fi alăturat elementelor moderne și – atenție! – chiar și un accent classic poate sta bine într-un interior deco asemenea factură. Eclectismul este o invenție cumsecade, doar că atunci când folosești amestecul de stiluri, trebuie să o faci cu discernământ. Cheia reușitei este proporția, măsura. Fără măsură, se alunecă imediat în kitsch. Tot acolo ajungi și când vrei cu tot dinadinsul să recreezi un stil până la cel mai mic detaliu. Atunci, apropierea de dezastru este inevitabilă (doar dacă nu ești un adevărat maestru)!
Cum îți descoperi stilul personal împreună cu mine? Discutând, spunându-mi ce îți place, care sunt culorile preferate, arătându-mi fotografii care ți-au atras atenția. Având toate aceste informații, eu voi ști ce să îți propun, în funcție de arhitectura casei. Și, astfel, descoperim împreună ce îți dorești, ce ți se potrivește.
Cum faci să fii la curent cu moda, trendurile, noile tehnologii? De unde îți găsești inspirația?
Răspunsul la prima întrebare este simplu: mă informez permanent. Întotdeauna apare ceva nou, de care e bine să știi. Primesc newsletter-uri în fiecare zi, vizitez magazine pentru a ști ce oferă ele atunci când merg cu clientul pentru a achiziționa ceva. Consult site-uri de specialitate ca să știu exact unde pot găsi anume obiect, material sau finisaj. Trebuie să fiu la curent și cu prețurile, pentru a ști la ce magazine/site-uri să apelez în funcție de bugetul clientului.
Despre inspirație…. Ar fi multe de spus. Ca orice om, și eu, designerul casei tale, am preferințe, sensibilități. Mă poate inspira o carte pe care am citit-o, o piesă de teatru sau un film, o imagine zărită prin vreo revistă sau pe internet… Toate acestea stau cumva stocate în mintea mea și le accesez la nevoie, cuplându-le cu bagajul de cunoștințe acumulate în viața mea profesională. Mai am și întâmplări și greșeli – ale mele sau ale altora – din care am învățat câte ceva. Și uite cum, din toate acestea compun puzzle-ul care ți se potrivește ție, clientul meu.
Ce te recomandă? Ce diplome ai? Ce te recomanda? Care este „semnătura” ta? Ce te diferențiază de alți designeri? Care este modul tău de lucru?
Sunt arhitect diplomat, deci pot proiecta și case – am și făcut-o, de altfel. Ar am lucrat mulți ani și în presa home&deco la reviste de profil, ceea ce mi-a permis să învăț să mă documentez și să aleg din ce îmi oferă piața.Am ales designul interior deoarece mi se pare că în acest fel pot face ceea ce este cel mai aproape de sufletul omului: căminul său.
Semnătura mea? Cred că e o combinație între seriozitate și creativitate. Sunt Balanță, deci încerc mereu să echilibrez lucrurile.
Diferențierea de ceilalți designeri? Faptul că încerc să fiu unic, că sunt atent să nu aplic formule generale clienților, ci să adaptez totul cerințelor si sensibilităților fiecăruia. Și nici nu mi-am făcut un scop în viață în a studia munca celorlalți, nu am timp de asta; dacă văd o amenajare, încerc să văd ce îmi place și ce nu, ce lucruri bine a făcut acel designer sau ce a greșit, dar asta e doar întâmplător. În general încerc să învăț.
Despre modul meu de lucru și de serviciile și tipurile de consultanță pe care le acord poți citi aici: http://www.mkdesign.ro/servicii-design-interior/
De ce ar trebui să țin cont atunci când angajez un designer?
Ce ar trebui să întreb?
În primul rând, să îl tratezi ca pe un profesionist, nu ca pe cineva căruia ții să îi impui părerile personale doar ca să te convingi pe tine însuți că ai dreptate. Remarcile de genul “exact așa aș fi făcut și eu“ sau “așa ziceam și eu“ nu sunt decât o dovadă de impolitețe și de desconsiderare față de specialist. Dacă ai apelat la el, îi spui ce te deranjează la casa ta și ce ai dori să facă pentru tine și asculți ce are de zis.
Asta nu înseamnă că trebuie să te preface a fi de acord cu tot, doar ca să nu-l superi, ci discuția trebuie să se desfășoare în mod constructive, astfel încât principiile generale expuse de către designer să se combine în mod fericit cu dorințele și preferințele tale. Cu alte cuvinte, compromisul să fie frumos pentru ambele părți: clientul să fie mulțumit de rezultatul intervenției, designerul să fie mulțumit de mulțumirea clientului și să nu-i fie jenă de rezultat.
Apoi să nu crezi că omul ăla poate rezolva orice. O mică divagație pe această temă o poți găsi aici, în episodul 9 al vlogului meu, unde îți explic ce face un designer: https://www.youtube.com/watch?v=DNVFluDAM68&t=1s
Important e și să nu crezi că dacă i-ai solicitat serviciile, e ca și cum ai fi cumpărat designerul cu totul, și îl poți întreba orice și despre alte lucruri, case care nu fac obiectul consultanței. Alte proiecte înseamnă alte costuri, nimic nu vine la pachet cu altceva, nu e de la sine înțeles. De asemenea, respectă-i programul de lucru și ia în considerare că există ore de odihnă, zile libere și, mai ales, că mai are și alte proiecte la care lucrează concomitent, și toți clienții trebuie mulțumiți.
Întreabă exact ce faze are proiectul, stabiliți împreună deadline-urile și fazele în care achiți onorariul.
Nu considera de la sine că designerul îți poate oferi la nesfârșit soluții pentru aceeași sumă. Motive de genul “e bine, dar vreau să văd cum arată și altfel” nu sunt suficiente. Dacă e bine, e bine. Dacă mai vrei să vezi și cum ar arăta altfel, nu intră în același tarif.
Oricum, toate acestea sunt chestiuni de finețe și de bun simț, care se stabilesc de ambele părți la începutul colaborării. Teoretic, nimeni nu vrea să înșele pe nimeni, așa că nu trebuie să se întindă capcane de nicio parte, pentru că, cel puțin în ceea ce mă privește, colaborarea se termină fulgerător.
Merită să te angajez pentru o locuință mică?
Bineînțeles. Orice spațiu oferă provocări, fie el mare sau mic. Aici nu mărimea contează, ci felul în care se rezolvă problemele. Eficiența, șarmul și senzația de bine pot fi obținute la fel de greu și într-o casă mare, și într-una mică. Și la fel sunt și apreciate de către ceilalți.
Dar dacă “merită” sau nu, asta doar tu îți poți răspunde. Și faptul de a te hotărî să angajezi un designer înseamnă că te-ai analizat pe tine și casa ta suficient de bine încât să ajungi la conclzia că ai nevoie de ajutor. Și aici, ca și atunci când e vorba despre sănătate, vindecarea vine din ambele părți – trebuie să vrea și doctorul, dar și pacientul.
În cazul meu, poți vedea că ofer diferite tipuri de consultanță nu doar în funcție de spațiu, dar și de buget sau faza în care se află casa. Deci, de toate pentru toți.
http://www.mkdesign.ro/servicii-design-interior/ și http://www.mkdesign.ro/tarife-design-interior/
Alegi ce îți trebuie și cât îți permiți.
Aceasta a fost doar o serie de întrebări care mi se pun frecvent. Voi răspunde și pe viitor întrebărilor voastre. Trimiteți-mi-le pe adresa mea de e-mail mugur@mkdesign.ro sau prin mess, pe pagina de facebook dedicată: https://www.facebook.com/MugurKreissDesign/
No Comments
Sorry, the comment form is closed at this time.