logo
A powerful architecture & Construction theme. Construct your website in the perfect Ratio.
Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula

VLOG Design Interior

Poate că a citi un text nu e întotdeauna la îndemână și că a auzi sfaturi în timp ce vezi imagini ca exemplu poate fi mai atractiv, așadar m-am gândit să-ți pregătesc și un vlog în care vei putea urmări în fiecare săptămână, pe Youtube, pe canalul Mugur Kreiss,  câte un episod nou dedicat designului și amenajărilor interioare. Acolo vei regăsi tot ce cred și aplic eu în proiectele mele, dar și o mulțime de sfaturi și modele care să te ghideze pentru a ajunge să ai casa pe care o visezi. Vreau să afli ce poate face un designer de interior pentru tine, ce poți cere și ce trebuie să aștepți de la el.

Promo VLOG

Fiecare avem câte o pasiune și o meserie. Întâmplarea face ca eu să le îmbin pe amândouă. A-ți face meseria cu pasiune e mare lucru și a-i face fericiți și pe alții e de-a dreptul grozav!

EPISODUL 4

Inspirația poate veni de oriunde: un film, o carte, o călătorie. Ce iei din toate astea? O idee care să stea la baza amenajării casei tale. Un proiect de design interior trebuie să aibă o idee clară de la care să pornească.

EPISODUL 8

Tentația de a cumpăra obiecte de mobilier este mare atunci când dorești să schimbi ceva în casa ta. Doar că acest lucru nu trebuie făcut la repezeală! În acest episod îți atrag atenția la ce să fii atent.

EPISODUL 12

Ideea de spaţiu mai mare este de-a dreptul obsedantă şi de înţeles, până la un punct, însă dărâmarea fără noimă a pereţilor nu este deloc în regulă, mai ales în cazurile în care se umblă la pereți de rezistență. Deci…

EPISODUL 16

Primul dintre cele patru episoade dedicate Crăciunului este dedicat mai mult decorării bradului – unul dintre elementele cele mai importante din casa ta în perioada sărbătorilor de iarnă.

Episodul 1

Realitatea începe cu un vis, iar eu sunt primul care te îndeamnă visezi. Aproape nimic nu e imposibil dacă dorești cu adevărat. Crede în visurile tale, începe să le construiești, căci numai așa se împlinesc!

EPISODUL 5

Știm cu toții că există 7 culori: calde, reci, luminoase, întunecate, cu o infinitate de nuanțe care, la rândul lor, pot fi calde, reci, luminoase sau sumbre, vesele sau triste. Și de ele depinde reușita amenajării unui interior.

EPISODUL 9

Cum te ajută un designer? Cât de mult îți schimbă casa, dar și viața? Este el un magician care poate rezolva orice? Vei afla câteva dintre răspunsuri și mai ales de ce trebuie să apelezi la un profesionist în caz de nevoie.

EPISODUL 13

Care este proporția dintre funcțional și estetic în baie? Ce poți face pentru ca baia să iasă din zona banalului? În acest episod, îți prezint câteva idei care îți vor fi de folos cu siguranță dacă vrei să ai o baie specială.

EPISODUL 17

Al doilea episod dedicat Crăciunului are ca subiect aranjarea mesei. E sărbătoare, așadar și masa trebuie să fie la înălțime. Farfuriile, fața de masă, tacâmurile, decorațiunile – toate trebuie să sugereze atmosfera magică.

Episodul 2

Bucură-te de casa ta! Răsfaț-o! Creează momente care să-ți taie răsuflarea la tine acasă. Fii inventiv și găsește mereu ceva nou de făcut. O să vezi cât de recunoscătoare poate fi o casă și vei simți asta din plin.

EPISODUL 6

Un proiect de design trebuie să țină seama de câteva reguli. Funcțiunea trebuie să fie pe primul plan, iar partea estetică să ducă totul la nivelul dorit. În acest episod vei învăța cum gândește un designer.

EPISODUL 10

Mode au existat și vor mai exista. Dar tot ce e la modă este și neapărat potrivit pentru casa ta? Aplici tot ce este la modă în casa ta? De ce da, de ce nu? Câteva răspunsuri poți găsi în acest episod.

EPISODUL 14

O veche pendulă este recondiționată și nu numai. Vezi cum am transformat-o urmărind acest episod. Mai multe obiecte recondiționatel, transformate sau create de mine găsești pe www.mkdesign.ro

EPISODUL 18

În cel de-al treilea episod dedicat Crăciunului îți propun să aduci în casa ta elemente tradiționale pentru a crea decorul de sărbătoare. Rusticul are întotdeauna sarea și piperul care dau originalitate unei amenajări.

EPISODUL 3

Ce este potrivit și ce nu pentru casa ta? Care este proporția perfectă între estetic și funcțional? Ce surse de inspirație poți avea și cât aplici din ceea ce vezi și îți place în propria casă? Iată câteva idei despre toate acestea.

EPISODUL 7

Una dintre pasiunile mele este să proiectez și să fac cu mâinile mele obiecte de mobilier. Unul dintre ele este și această măsuță de cafea. În acest episod, îți arăt cum am făcut-o. Sper să te inspire!

EPISODUL 11

Situat într-o clădire construită recent, acest living are dimensiuni generoase, ceea ce mi-a permis să mă joc cu spațiul, aducând elemente de mobilier și folosind culori care să creeze un spațiu tineresc, potrivit proprietarei.

EPISODUL 15

Livingul  este locul unde ne petrecem timpul liber acasă: ne relaxăm, citim, ne uităm la televizor, sporovăim cu prietenii, primim musafirii. Este firesc cumva să îl amenajăm cu mare atenție.