logo
A powerful architecture & Construction theme. Construct your website in the perfect Ratio.
Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula

Blog

Design interior, amenajari - Mugur Kreiss / Sfaturile-mele  / CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CULORI ÎNAINTE DE A LE FOLOSI ÎN AMENAJAREA INTERIORULUI?

CE TREBUIE SĂ ȘTIM DESPRE CULORI ÎNAINTE DE A LE FOLOSI ÎN AMENAJAREA INTERIORULUI?

Atunci când vorbim despre culori în contextul amenajărilor interioare, este bine să știm că ele nu trebuie folosite la întâmplare. La prima vedere, putem crede că e foarte ușor să alegi o culoare pentru o anumită încăpere, pentru că, de obicei, alegi culoarea prererată și… gata! Toate bune și frumoase, dar nu e destul.
Cum o folosești, în ce combinații, în ce nuanțe – toate acestea vor putea face diferența dintre frumos și urât, dintre senzație bună și dezastru. Poți avea flerul de a face bine alegerile, dar există și șansa de a fi departe de un rezultat în care să se vadă implicarea unui profesionist.

Un profesionist – arhitect sau designer de interior – căria îi ceri ajutorul are cunoștințe solide despre culori, despre cum să le combine, despre cum să obțină anumite efecte asupra spațiului și despre efectele lor psihologice. Iar asta e ușor de înțeles.
Când te gândești la culoarea preferată, nu-ți imagineză, cu siguranță, că ești într-o cameră colorată astfel! Ia încearcă să te gândești puțin la asta și vei vedea că te pune puțin pe gânduri.

Ca să înțelegi ce înseamnă culorile, îți propun o mică lecție. Steaua culorilor mi-a fost explicată superb de către profesorul meu de pictură, Costin Neamțu, și nu am să uit niciodată cât am fost de fascinat și cât timp am petrecut amestecând culori și bucurându-mă de magie.
Așadar, totul pornește de la culorile primare – sau principale: roșu, galben și albastru.
Dacă se combină culorile primare, rezultă cele secundare. Astfel, din roșu și galben se obține oranj, din galben și albastru rezultă verde, iar din combinația roșu – albastru iese violetul.
Combinațiile dintre culorile principale și cele secundare dau naștere culorilor terțiare. Iar de aici încolo, infinitul e limita!
Știu că sună prețios, dar, teoretic, albul și negrul nu sunt culori, ci NONculori. Dacă le amesteci cu culorile obții o infinitate de nuanțe, unele pe care le poți ghici, altele care te surprind. Sunt folositoare și atunci când sunt utilizate ca atare, evident!

 

Ce mai trebuie să știi este că există culori calde – roșu, oranj, galben și toate nuanțele lor – și culori reci – albastru, violet, verde și toate nuanțele lor. Și astea nu sunt doar vorbe-n vânt. Senzația de căldură sau de răceală dată de o culoare sau alta este ceva foarte serios și de care trebie ținut cont atunci când le folosești. Soarele sau lipsa lui într-o încăpere poate, după caz, să ajute sau să accentueze aceste senzații.
Iată o mică poveste lămuritoare. Profesoara mea de desen, doamna Băran, ne-a povestit în clasele primare despre un experiment care s-a făcut cu un cal, care a fost ținut aceeași perooadă de timp, la aceeași temperatură, într-o cameră colorată în oranj și apoi într-una colorată cu albastru. Și, ce să vezi? Din camera oranj calul a ieșit transpirat, din cea albastră, tremurând. Deci, cum ziceam, culori calde și culori reci…

Culorile ne pot da o anume stare de spirit, ne pot energiza, înveseli, întrista, relaxa, ne pot ajuta să ne conentrăm mai bine sau, dimpotrivă, ne pot agita, irita, deprima sau ne pot trezi amintiri plăcute sau nu. Iar asta ar trebui să ne facă să ne gândim e două ori înainte de a alege o culoare, pentru că, în final, noi suntem cei ce vom locui în casa noastră și vom supota consecințele.

 

 

Iată, pe scurt, trei sfaturi:

1. Când alegi culoarea pentru o cameră, stai și gândește-te cât de mult timp petreci acolo, în ce moment al zilei și ce stare îți induce sau vrei să induci folosind culoarea respectivă.

2. Stai o zi în casă și observă cu atenție dacă și când pătrunde soarele, la ce ore și cât timp. E important, crede-mă, te va ajuta să iei decizia corectă!

3. Ține cont și de dimensiunile camerei. E bine să știi că senzația de mare sau de mic poate fi accentuată sau diminuată în funcție de nuanța mai deschisă sau mai închisă a culorii dominante sau de paleta culorilor alese. Culorile deschise, luminoase, dau senzația de spațiu mai mare, iar cele închise reduc impresia de spațiu.

Dar culorile reprezintă un capitol care nu poate fi clarificat într-un simplu text, de aceea, vei găsi aproape în permanență referiri la ele în materialele prezente pe blogul meu.
Dacă ai întrebări, nu ezita să îmi scrii. Răspunsurile se pot transforma în articole din care vor avea de învățat și alții.

 

Vezi episodul 5 al VLOGului meu pentru a vedea aceste idei ilustrate:

 

SophieTheCat

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.